După cuvântul de învățătură adresat credincioșilor prezenți, preoții sub îndrumarea coordonatorului de cerc pastoral, pr. Bogdan Movilă, de la Parohia Războieni, au continuat lucrările unde preotul paroh Ciprian Cătălin Iacob a susținut tema „Evenimentele premergătoare ridicării Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie”, menționând importanța implicării statului român pentru autocefalia Bisericii Ortodoxe Române.
Au urmat discuții libere între preoții participanți, arătând faptul că orice lucru bun și ziditor de suflete se dobândește cu jertfă, cu stăruință, și în același timp, să înțelegem contextul dificil și constructiv prin care a trecut Biserica Ortodoxă Română în ultima sută de ani.
Invitat la activitate a fost și Bogdan Ciobanu, profesor de istorie, care a amintit că destinul Bisericii Ortodoxe Române a urmat îndeaproape destinul zbuciumat adeseori al neamului românesc.
În încheiere părintele paroh a mulțumit celor prezenți pentru momentul de rugăciune,sprijin și timpul acordat. (pr. Bogdan Movilă)